Purtăm culoare pe timp de iarnă?

There are only 3 days until Christmas! Cam așa sună cel mai frumos anunț posibil, am dreptate?:))

Presupun că toți ne aflăm într-o goană nesfârșită după pregătiri, cadouri, mai ales odată cu apropierea Crăciunului (a se adăuga pe fundal reclama “Sărbătorile vin”). Nerăbdărea tuturor se observă chiar din trafic și imensele cozi de la magazine. Ei bine, cum ne putem deconecta de la agitația venită la pachet cu sărbătorile?

Tipic mie, am ales să scriu o postare pe cât mai repede posibil, înainte de data de 24 decembrie. Am decis să mă organizez cum pot mai bine și să nu uit care cumva să actualizez ținutele de iarnă de pe blog. Și după cum vezi, m-am ținut de cuvânt și chiar aici am atașat outfit-ul zilei!

Am ales să mă rezum de data aceasta la combinația clasică de alb-negru, reușind totodată să scot ținuta din anonimat datorită petei de culoare. Geanta galbenă, un accesoriu purtat rareori de mine, pare să își fi găsit locul alături de restul pieselor. Nu sunt nici pe departe o adeptă a culorilor, dar îmi place să asortez elemente diferite între ele pe bunul plac astfel încât să mă reprezinte în totalitate.

Așadar, puloverul tricotat nu este din întâmplare articolul meu preferat în această perioadă – pe lângă faptul că are materialul foarte gros, acesta este și supradimensionat la mâneci. L-am purtat alături de o pereche de pantaloni cu aplicații velvet și pantofii sport cei mai purtați din garderoba mea, Nike Air Force I. Rezultatul final reprezintă o ținută simplă, dar de efect.

Pe tine ce culoare te intimidează în materie de îmbrăcăminte?

Kisses, Dariana.

Pulover supradimensionat – H&M

Pantaloni – Esmara

Pantofi sport – Nike Air Force I

Geantă – Zara (similar HERE)

Photo credits – Mara Lența.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *